Rătăcită într-un colț de cameră goală
Visez la steaua mea astrală
Mă simt pierdută și învăluită de ceață
Îmbrățișată de un copac,îi simt bătrâna scoarță
Să-mi înalț privirea în sus ar fi ridicol
Căci văzul meu e orbit de un mare gol
Mă străpunge un gigantic fior
Că sunt părăsită de eul meu interior.
Cad în genunchi...învăluita de o simplă uscăciune
Cu un gust amar simt cum soarele meu apune.
Ard de dorința de a mă putea transpune
Într-o lume lipsită de orice deșertăciune
Căci aici,pentru mine,doar luna nu apune
Căci doar noaptea visele mele pot fi imune
Lipsite de orice fel de slăbiciune
Față de zmeii plini de urăciune!
Doar eu le pot apăra
De o vreme glaciară
Ce dorește a-ngheța
Singura credința a mea...