Erai undeva, pe pârtie,
zdruumm, zdrumm,
te îndreptai rapid spre mine,
și tot nu știam dacă ești tu
sau cel de lângă tine
dacă sunt eu
sau reflecția mea în oglindă
S-au spart toate
s-a spart gașca
s-a spart visul
s-a spart târgul
nu mai sunt oameni spre vânzare de nori
nu mai suntem noi spre vânzare de carne
nu mai sunt alimentare în care se vând suflete pereche
nu mai sunt vie
nu mai ești mort
și tot nu suntem...
Ding, dong, nu mai avem orologii
dimineața
în trezie
flori lângă pat
și clopoțel.
Nu mai bate vântul prin crăpăturile castelului
nu mai avem cabane, vii și mașini scumpe
nu ne mai avem unii altora
degeaba plângi acum.
E prea..cumva pentru mine.
Vor veni turmele de miei
lăsați sufletele-pereche să vină la mine!
Nu mai săpați gropi pentru urmașii voștri
știți deja că moartea nu are sfârșit
nu va mai rânjiți amorul propriu spre preoți
ei nu greșesc cu nimic.
Nu mai îmi dați gust amar de busuioc
și nici parfumuri de votcă finlandia.
Nu mai aberați, nu mai fumați deloc
nici macar droguri ușoare
nu mai fiți răi
nu mai sperați
nu v-a mai rămas nimic
nu vă mai fiți
de fapt sunt doar eu aceea...

Intre noi e un fel de cannot, would not si may not.