Poezia începe din liniștea sufletului. Existența ei este probată de arcuirea sentimentelor în planul imaginar și de trăirile autorului, pe care acesta le poate explica mai mult sau mai puțin, prin înălțimea dată cuvintelor. Ea există încă din prima respirare a pruncului. Aparent o imagine firească, mamă și prunc, se nasc de fapt versuri neauzite de carnea trupului.

Poezie înseamnă când stăm buză lângă buză și respirăm același gând. Poezie înseamnă când unu plus unu fac unu și doi n-am fost niciodată. E ca o moștenire pe care o primești în fiecare clipă de la viitorul tocmai trecut.
Poezie înseamnă și nimicul din oameni, înseamnă și moarte. Poezie înseamnă ceea ce nu înțeleg unii când citesc poezie.

Poezie înseamnă tot ce nu este poezie.