A minții lentile convexe, concave,
Rotunde, ovale,
Dispuse-n craniu-n imense spirale,
Sunt grave,
Spirituale.
Se-mbină lentile perfect șlefuite
Cu altele sparte, turtite
Și multe normale.
În minte refracții bizare se țes
Și cată în lume fără-nțeles.
Privind prin toate aceste lentile,
Imaginare sau microscopice,
Vezi universu-n fantasme utopice,
Vezi negre nopți transformate în zile,
Vezi prin ființă până la os,
Vezi adevăruri multe pe dos,
Vezi în trecut lumea-mpietrită
Dar fericită c-a împietrit,
Vezi viitorul sub semn de-ntrebare,
Nedefinit,
Urcând în căutare
Spre infinit,
Vezi în viață cum mii de păcate
Sau de creații mărețe, sublime,
Plutesc în eterna ereditate,
Vezi cum natura se naște în cicluri,
Vezi crime
Ce-ți par că-s nimicuri!
Dar sunt și minuni ce nu se zăresc,
A minții lentile mai aburesc
Sau se destramă și cad,
Cad obosite pe rând într-un vad...
Ciudat și bizar este destinul lor
În al vieții vad, trecător.

20 aprilie 1973