Imi dai de gandit ca ai inceput sa compari bataliile cu fenomenele fizice. Oamenii cu electronii. Ca si cum plasma din tubul acela de neon, banalul rozaliu, s-ar misca pe baza unor legi sociale complexe! Oricum ti-ai alege supozitiile, maruntite si disecate pe etape, oricum ai slefui ipoteza, lucioasa si permeabila, si oricat te-ai abate de la regulile de transpunere morala in practica a evenimentelor, teoria grupurilor se aplica mult mai efectiv si mai normal pe indivizi umani. Electronii au mai multa individualitate. Nu-i poti alatura cu nici o forta existenta. Nu-i poti disciplina subiectiv, pe baze criteriale diferite. Daca vei nascoci limite intre care sa-i inghesui, daca vei disloca forte necesare miscarii lor, nu-i vei putea opri de la respingere, de la izolare. Nu-i poti duce la lupta.
Si nu ma refer la hidrogeniu. Exceptia care intareste regula. Un pozitron caruia daca ii pui un electron langa, ajung sa se invarta unul in jurul celuilalt. Dependenta sexuala, capacitate de inecare treptata si sigura. Oare se consuma? De unde ar porni o astfel de societate bazata pe rotatie, bazata pe ne-atingere, pe sindromul mariajului fortat?
Cand ajungi sa compari armatele cu electronii, resursele de lamurire mi se par secate.Si totusi, dresajul n-ar fi o solutie?