Ceva imi spune sa-mi torn iubirea intr-un potir din care apoi sa-ti daruiesc putin, atata doar cat sa ma gusti, dar nu cat sa-ti astamperi setea, pentru ca nu vreau sa te saturi de mine la fel cum nici eu nu ma voi satura vreodata de tine. Iti torn o picatura pe varful buzelor tale rosii.Ele imi spun ca mai vrei, plang dupa mai mult.Atunci doar te las sa sorbi cu voluptate din potirul inimii mele ce te iubeste la fel de mult cum iubesc pasarile cerului libertatea si la fel de mult cum dispretuieste noaptea lumina zilei.
Acum, cat buzele tale sunt insetate de buzele mele, cand iti servesc umil din licoarea tandretii si iubirii neasemuite ce ti-o port, indraznesc sa spun ca traiesc cu adevarat.Acum simt cum toata fiinta mea respira si iti cauta fiinta ta.Si o gaseste.Acum traiesc fericirea divina, acum te strang la piept si nu-ti mai spun nimic, pentru ca simtim amandoi totul.
Oh, stiam ca fericirea asta n-are sa dureze decat o singura clipa.Stiam ca ai sa te intorci si ai sa ma lasi sa plang.Mi-ai golit inima.Setea s-a dus, si odata cu ea, tot zgomotul tacerii se pierde in umbra ta, pe care o privesc cu lacrimi si pe care nu mi-o pot scoate din minte.