Na, ca a venit si clipa sa plang...Unde ma jucam numai cu cutiile mele si cu briceagul meu din copilarie, unde puneam numai asa cu degetul apele in directiile lor, unde ma miram numai, iata: 100 de puncte! Ia manastirosule, ia-ti punctele si spala-te cu ele pe cap. Unde Doamne iarta-ma sa le mai pun! Mai oameni buni eu am avut numai 10 pe linie la Romana nu pentru ca stiam vezi Doamne ceva ci pentru ca scriam compuneri lungi de doua ore si le puteam si citi. Nu m-a gramaticit nimeni niciodata ca eram tare la matematica. Doamna Gherbea zambea asa ca de la un capat de lume. Bogomil se lumina la fata si la sfarsit zicea: Dhaaaaa! Pauza! La Bac m-au chemat sa-mi citesc lucrarea ca n-au inteles ce scriu...Iar cu 10. Asta este greu de dus pe urma...“Gheorghita ai dat la Politehnica? Mare pacat...“. Pai ce Nini(pe mine ma lasa sa-i zic asa.Uite! Rade!) n-a vrut sa se faca inginer? Uite ca pe mine m-au prins...Auzi tu: 100 de puncte! Unde sa le pun ca nici n-am facut curat si in genere(sariti la palgiat!) nu-mi sterg praful de pe medalii. No, unde sa le mai asez si pe astea 100 de puncte. La stanga sau la dreapta? La capre sau la oi? Eh, nu stiu eu ce inseamna sa umbli prin autocarele alea de nu se mai opreau si sa-l vezi pe Poetul plangand si pe urma certandu-se cu chelnerii? Si apoi facand rost de hartie sa se poata tipari „Noul testament de la Balgrad“ pe hartie din aia buna. Na: 100 de puncte. Unde sa ma duc acum? Mai oameni buni, va implor: Aceasta nu este schimbarea la fata! Nu am adormit si n-am fost nici acolo. El avea hainele intr-adevar albe si luminoase si a vorbit intr-adevar cu ei...De altfel se luminase cu totul chiar. Eu am fost ascuns dupa o piatra. Nu m-a vazut nimeni...Numai ingerul asta al meu m-a vazut. Si el a plans si-a dat Slava lui Dumnezeu. Eu nu aveam gura sa dau...Atarna cineva de ea intr-un sarut plangand, intr-un sarut pe viata si pe moarte...“Iar si iar“:100 de puncte. „Ma tu ai ceva cu capul? Da, dar se zice cu ingerul ;-)“(din chat). Mosule deschide poarta din spate ca iese asta cu ingerii...Alo, „domnul“, poetul, „vreti o fetita?“...Poarta din spate! Sa iese asa cum a urcat fata aia pacatoasa, murdara, amirosinda, sexoasa aia de fata, noaptea in „Numele Trandafirului“,...pe unde se aruncau resturile din manastire...Eu as fi sarit de pe cal, va marturisesc, si as fi strans-o in brate iar si iar si i-as fi fost barbat si as fi plans in fiecare noapte cand ea urca iar si iar pentru mancare sa se dea cu calugarii aia hidosi si neluminati... Cum sa am eu 100 de puncte? Eu am greselile mele gramaticale. Eu le iubesc pe ele. Fara ele poeziile mele nu s-ar mai agata asa un pic de vene...In special de carotida nu s-ar agata...Ah ce nebunie cand imi vine poezie...Nu este domnilor nici un orgasm mai pervers decat acela al sufletului...Vin si curg din mine senzatiile si ingerul alearga razand sa le puna in litere si-n cuvinte. De unde sa stie el gramatica? Ce el a studiat? Nu! El a dat Slava lui Dumnezeu. Cum sa am eu 100 de puncte tocmai azi cand iata nu razbesc sa ma mai dezlipesc(deformatie neprofesionala desigur) de povestea aia cu puzzle-ul. Si mai ales de unde stie de puzzle? E posibil asa ceva? 100 de puncte in cap. Tocmai azi cand am citit-o pe doamna aceasta SILVIA si am hotarat sa nu mai scriu ca stric literele si cuvintele de pomana. Maine poimaine ma trezesc si cu stele si ma dau general de divizie. Mama ei de armata si cine-o inventat-o(pe ardeleneste desigur. Nu dumneavoastra asteptati provincia?)! 100: la Moulen Rouge a fost cineva cu sotul lui cineva si au zambit asa formal desi nu se iubea si mi-a dat mie pe urma poza: „Ia psihologule si zi-mi! Si i-am zis...“. Mama ei de fericire perfida cu gust de omida. Mi se face domnilor dor de casa si de muncitorul ala de pune toata ziua caramizile una peste alta si seara se imbata si doarme pe jos. Ce sa fac cu 100 de puncte? Nu se poate zidi cu ele si nu se poate face randul la inima, nu se poate ridica o lacrima si nici un fir de par alb sau negru nu se poate face. Cum sa mai merg eu la Golgota? Ma vor rade si vor striga: Uite-l pe punctatosul pe sutosul pe ...Viseaza mai oameni buni copiii la punctele astea. Le tin noaptea in casa si degeaba sting lumina...Bine, pe inger nu-l deranjeaza ca el si asa plange(el plange numai noaptea ca sa pot dormi cateodata eu) insa vedeti voi, la mine trebuiau sa vina ceva mai devreme. Vedeti scaunul acela(las ca ala de brad ii altul ;-) printeselor carora eu va fac cu ochiul prin aceasta cetate...va iubesc si cumpar eu vopselele toate!) acolo facusem eu loc pentru puncte...Cu osul omoplatului meu sapasem incet, incet si incepusem chiar sa iubesc caii...Si n-au venit. Acum, om batran si cu copii, ce sa mai fac cu ele. Nu mi se mai potrivesc pe dupa tampla si sufletul meu este oaresum scorojit...Nu ma prind, pe bune! Dati drumul de undeva la o lumina si macinati oameni buni secundele astea. 100. Toate, las ca ea nu ma citeste si ma citeste ingerul si voi ma stiti deja. Eu sunt cel cu poarta din spate...Cel cu ingerii...Cel cu gustul acela al infrangerii. De ce nu ma crede nimeni?

Poate ca paradoxul vietii mele este acesta nebunie subtire. Poate ca nu...Hai sa te gandesti la mine oriunde ai fi...