Ma plimb pe strazile intunecate ale orasului si nu-mi pasa de ceva sau de cineva. Fosnesc frunzele sub pasii mei grabiti si nervosi, dar osteniti si nu-mi pasa de ceva sau de cineva. Ma mistuie ganduri si ma doboara; ma obliga sa ma intorc invins si ranit in propriu-mi eu… acasa, dar nu-mi pasa de ceva sau de cineva. Sunt singur si e frig si intuneric si astept, parca sa vina cineva, dar nimeni nu vine…si totusi nu-mi pasa.
Nu rareori ma-nspaimant de mine insumi si de altii din jur, nu rareori ma pierd in mirajul lumii de acum si nu pot sa vad, sa aud sau sa ma apar… si nu-mi pasa???
Aveam o viata a mea, un ritm al meu, un drum pe care-l stiam si de ale carui valori nu ma indoiam. Acum ceva m-a rupt de el… o frunza in jocul perfid si nemilos al vantului, o clipa inghitita si apoi aruncata in neant de un val al timpului. Si e frig si e intuneric si nu ma regasesc; de asta-mi pasa!
Azi 5/04/2003