Cad pietre inca inainte de a intelege marea impaturita in prea fin lut.
Imi cade privirea ratacita prin valuri
Iar tu...cel care sarutai in fiecare dimineata valul...pastrezi intr-o aripa taina zborului uitat de vreme.
Imi daruiesc ochii iar tu ii tii in palme ca pe doua fire de nisip cadva stralucitoare.
Imi daruiesc iluziile cantate in fiecare seara de soaptele vantului... cu mult timp in urma cucerit.
Iti daruiesti fructul din scoica ajunsa la mal...locul in care isi gaseste mormantul.
Cadem amandoi in marea cusuta in cer...ne ridicam unul dupa altul cu fata la mormantul sadit intr-un ghem de oxigen cucerit de cuvinte de alint...pentru a cadea iara...pana ajungem daruri pretuite de bratele noastre.
Si...invatam sa inotam si in ochi...invatam sa adormim si pe front... invatam sa ne incalzim impaturiti in piatra...si aflam ce sa jertfim...cum sa iubim.