Nu ma mai citesti...n-ai vreme... si nici nu vei mai avea... Cui sa-i mai spun ca ma plange toamna ? Cui sa-i mai alerg in cale numai gand ? Printre canibali stii doa ca nu pot veni, ca nu te mai pot atinge nici macar in vis cu aripa mangaierii...Nici nu am caractere romanesti...Parca mai am ceva din toate radacinile ce mi-au fost taiate...duse in targ, vandute pe treizeci de arginiti nenorociti...Ce toamna a coborat peste sufletul meu..Tu si canibalii imi veti sfasia inima... atata mai aveam : Inima si graiul acesta in care ne intalneam - aici...ca si cum am fi fost deja dincolo...acolo de unde am venit...acolo unde vom merge dup[ ce imi vei fi mancat inima ce contine focul inimii tale...Si nu mai auzi...si nu mai vezi...desi existi...Raiul mi l-ai pustiit...
O sa fie bine..nu-i asa ? Cum ai sa le spui colegilor canibali sa nu ma devore, daca in foc trebuie sa arda inima dorului meu ? Ai sa-mi mananci inima la fel cum a facut-o candva Labis...Cui ii va folosi: sa spui..., sa plang...i: >, cui iubire, cui ? !Poate canibalilor... Dup[[ ce vei ispravi o altfel de zidire a mea... dupa ce te vor urca pe rug...fiindca tu esti OM..si canibalii mananca oameni... e inutil...nu ma mai auzi..nu ma mai vezi...ti-e foame...
- Ia si mananca inima mea, fiule !