Imi asumasem aceasta culoare ambigua, pe care o inventase ochiul cel orb al unui strain; tot el imi spunea cand sa plec, cum sa nu mai vin, cum se cuvine sa-l numesc in unele nopti.

Alte cai duceau spre stari pur acustice; strabateam sunetele cu sangele meu imprumutand acele vibratii despre care mi-ai vorbit candva...
era o rutina a durerii pe care o cunosteam dintotdeauna; neasteptata putea fi doar prezenta acestei culori, despre care stiam doar ca exista, dar nu impresioneaza in nici un fel retina...

...si astfel, iti explicam cu decenta un strigat.