Era o ora tarzie in care firele de nisip impietrisera in
asteptarea unui semn. Un val de racoare domoala strabatu
incaperea si am intors capul spre pervaz privnd la ultimele
sclipiri ale serii. Departe de tine un val de tristete
imbraca multe din gesturi , gesturile acelea simple pe care
oamenii la fac in uitate ,manati de un dor nelinistit.
Inca o noapte de nesomn imi spun incercand sa-mi abat
privirea laturalnic , apoi sa-mi inchid ochii privind spre
ganduri linistit. Aveam toata seara sa ma gandesc la tine ,
sa intorc pentru a o mia una oara o pagina cunoscuta unde
am trasat liniile care ne despart , pagina ingalbenita de
timp. Era atat de simplu sa adorm fiindca stiam ca nu pot
construi azi zidurile lui maine si tot azi sa privesc peste
caramida noua prea orizonturi bine conturate. Trebuia sa
ratacesc , sa resimt oboseala veacurilor pana in apropierea
ta.
Incet oboseala m-a imprejmuit. Am adormit langa un gol pe
care ieri nu il cunosteam.