Si il privea in fiecare zi. Descoperit de toate hainele si de toate secretele, inca era un om minunat. Surprinzator, iubirea ce credea ca este doar o copilarie era de fapt un legamant de o viata. Pescarusii albi ce ii curgeau prin vine o ajutau sa supravietuiasca unei iubirii coplesitoare. Se legase de perechea ei fara sa inteleaga ca nu il va mai putea parasi vreodata. Pentru ca se pierduse ca individualitate o data cu prima atingere.
Si se obisnuise sa traiasca in umbra Iubirii, spunandu-si in fiecare zi ca acesta este lucrul cel mai bun pe care il putea face. Pentru ca viata era de neconceput fara el, si-a tot spus ca acesta este de fapt sensul fericirii.
Si continua sa stea in fata usii, calcata in picioare de fiecare vorba si fiecare privire furioasa. Vecinii treceau mai intai nepasatori. Apoi mirati ca fiinta aceea mica si atat de amabila dimineata este inca acolo. Apoi au inceput sa uite. Din cand in cand, un necunoscut care venea in vizita suspina:
- Ce pacat ca el nu intelege unde este iubirea...