Cum poți să faci parte din jocul de lumini și umbre al zorilor ? Desfrunziți până-n suflet, copacii încă tresar în WU-WEI. Adiere de nicăieri ?

Culoarea adâncă din boltă, sorbind ultimele stele, se destramă spre alb, de parcă dealul dinspre răsărit ar fi o poartă de Rai, dincolo de care presimți lumea înminunată. Fiorul inimii se zbate fără hotar între taina întunericului aproape dus și chemarea Soarelui.

Lămurit, aud din ce în ce mai bine ce caută liniștea : ghemotoace de ciocârlii pe brazdă. Dar din pământul amorțit, aripatele nu mai aruncă triluri spre foșnetul primei raze.

Pe un colț de Lună o vrabie zgribulită face legea văzduhului. În vatră trosnesc a vreme găteje de stejar. Fum, scârțâit de ușă… Se umple cuptorul de obrajii veseli și spoiți cu ulei în cruce al plăcintelor cu bostan.

Îngerii stau cocoțați pe streșină. Sau doar mi se pare. Da, mi se pare. Mai bine așa…