As fi putut sa inventez o culoare
sau macar un gest zdrentuit,
dar mirata am gasit un loc tainic
in care totul era deja spus, cantat si iubit.

Din obiecte napadise nasterea ca un strigat si ma priveau acum ochii lucrurilor ca pe o mireasa moarta.
Era prea plin in mine de privirile lucrurilor nascand, razand si plangand...

As fi putut sa te ating;
eram atat de aproape de sinele tau, incat retinele noastre, lipite una de alta,erau gata sa nasca alte priviri, straine de noi...

As fi putut sa te ating,
sa-mi incoltesc gandul pe sufletul tau fertil,
sa-ti iscodesc cu unghiile strigatul,
sa ma impreunez cu talpile tale ca niste radacini...

...dar mai bine sa ascult pianul asta nebun si sa ma rog pentru cei ce nu m-au stiut niciodata...

...mai bine sa las cantecul sa ma violeze acum,
cand gandul meu e plictisit ca un trup,
cand talpile tale si-au pierdut rostul,
iar ochii inchina mirarea lor unei culori neinventate inca...