Ranjea! isi casca gura intunecata si ma chema: "vino...e atat de liniste aici!". Ma nsela…isi intindea bratele moi si ma cuprindea: "vino e atat de cald aici!". Ma mintea, se uita la mine cu ochi goi si ma amagea.

Fugeam, cautam lumina si zgomot.

Urlam, imi alungam toate nalucirile si absentele, cuvintele si necuvintele.

Plangeam si ma aruncam in guri cascate si intunecate, in brate moi si in ochi goi. Si abia atunci am inteles ce e frica: mai mult decat teama, mai mult decat amagire, mai mult decat intuneric, mai mult decat prostie.

Ma lovea ca un bici imens si ma lasa fara sange. Ma mangaia ca un aer cald si ma lasa fara lacrimi. Ma slutea ingrozitor si ma lasa fara simtire. Ma facea sa ma gandesc la Dumnezeu si ma lasa dracului. La dracu’!!! Si acuma mi-e frica. Si acuma e aici, langa mine, si rade...isi bate joc de slabiciunea mea...HA-HA-HA-HA...se distreaza pe seama mea.

A... dar nu e moartea - cum credeam - e viata care se razbuna pe mine. Atunci de ce mi-e frica de moarte?

Ma calca in picioare cum calci un chistoc de tigara aruncat asa... la naiba!!! Si-a lasat amprenta bocancilor pe fata mea!!! Cum o sa mai merg pe strada? Ce o sa spuna lumea? Unde mi-e masca? Stii... obisnuiam sa imi pun o masca cand ieseam din casa. Aveam si ochi si nas si gura, dar nu vorbeam, nici nu miroseam, de vazut nici atat..Ah...de-as gasi-o! Poate mai pot pacali pe cineva. Ce? Doar nu tre sa stie toata lumea de frica mea.

Parca m-ar fi injunghiat cineva...ma lipesc de pereti si incerc sa le simt racoarea...poate e doar un cosmar si o sa ma trezesc imediat cu masca lipita de fata. Nu o sa o mai scot ca nu am chef sa o mai pierd.

Ce prostie...si totusi nu dormeam...Mi-e frica!