priveam lumea fără timp
înțelegeam tăcerile tale
și neputința greșitului
într-o cheie anume
deschideam tâmplele
urcând o cădere
cu vești despre tine
până la înțelepciune
contează
te gustam apoi
încet
picătură aparentă
ca un vin franțuzesc
răspunsul îl știam
pe limba ta
oamenii ne invidiau
pentru iubirea ce nu va dura
înflorită
doar o clipă mâine
nu voi mai fi singur
te voi veghea...