Cat de slabi suntem noi,oamenii acestui pamant.Cat de neinsemnati,macinati de probleme,in ochii nostri urise,de ganduri care alearga,si cauta "ceva",si nu gasesc,si fug,si spera,spera mereu,mereu...Trebuie sa fim foarte haiosi.Poate rerezentam pentru vietuiroarele extratereste un program de duminica,la care se uita plictisiti si,din cand in cand,mai schiteaza cate un zambet.Cat de mici suntem...Si totusi traim atat de intens,plangem uneori mult prea usor,ne induioseaza un zambet sau o lacrima ascunsa...si iubim,strigam ca iubim mai mult decat oricine,ne aruncam si-n foc pentru "Iubire"...apoi,inevitabil,sferim,o alta forma de miicime,suferim si plangem,blestemam,pentru ca mai apoi o floare sau un sarut sa limpezeasca din nou ochiul de balta murdar si insignifiant pe care noi il numim "Universul nostru".Ce haiosi trebuie sa fim...