Ciripitul unei vrăbiuțe vioaie mi-a trezit zâmbetul amorțit
I-am privit zborul rătăcit prin aer
Căuta libertatea ce rămăsese afară.
A venit să-mi vestească primăvara mi-am zis,
Și-n suflet am simțit o mângâiere.
Privirea îmi rămăsese împietrită pe fereastră
Amintindu-mi de ce nu mi-am dorit să mă trezesc azi.
Un ultim ciripit de adio și a căzut…
Aș fi preferat în schimb orice altceva
Decât imaginea vrăbiuței cu ochii gri
Ce mă priveau ca o condamnare, fără suflare.
Nu-mi pot salva sufletul de suferință
Am ratat resemnarea din nou
Și, urăsc primăvara aceasta
Ce mi-a adus în dar
Un suflet rătăcit să-mi moară-n palmă.
...Îmi rămân doar razele soarelui
Ca niște sulițe de foc albastre
Venite să-mi adâncească tristețea din gânduri.