Îmi las neuronii, toropiți de rutină, să fie ciupiți de cerul care a invadat, ca o epidemie nebună, toată suflarea; cer-frunze, cer-copaci, cer-insecte, cer-ploaie, cer-praf, cer-copii... O inundație de dumnezeire peste tot.
Doar revolta trecătorilor, angajați într-o mișcare de rotație ireversibilă, mai contrazice explozia de lumină din sfera albă a Primăverii-Dumnezeirii.

*

Frumos in țipatul cuprinzător al ploii este puterea ei de-a nega separarea noastră de Dumnezeu.
Și, deasupra crispării copacilor, tăcând dinamic, cu puterea lor de fugă și de schimbare, transformând cerul într-un trup rănit, hăituit, ne dau lecții de ființare și plenitudine - norii.