M-am hotarat sa plec la capatul lumii. Vorbesc serios.
Imi iau doi oameni dragi, geamantanele aferente, amintirile si... gata.
Bancul cu viermisorul care traia in balega doar pentru ca acolo era tara lui m-a pus serios pe ganduri.
Eu sunt personajul? Da, mi-am spus si mi s-a facut rusine... de mine si de copilul meu.
"Mama, ce se intinde, verde, pana acolo departe, ce e atat de albastru deasupra noastra si de ce stam aici, unde domina cacaniul?" m-ar intreba acum.
"Mama de ce n-ai strabatut niciodata campia, de ce ti-a fost frica sa zbori, de ce te-ai complacut?" m-ar putea intreba peste 20 de ani.
Vedeti, am un motiv foarte serios sa plec la capatul lumii – trebuie sa raspund intrebarilor fiului meu, fara sa-mi fie rusine.
Si mai e ceva... nu imi accept conditia de vierme, vreau sa fiu vultur.

"Ai grija, acolo nu umbla cainii cu covrigi in coada!" mi-au dat de stire oameni care imi vor numai binele.
Nuuuu? Ce deziluzie, cate sperante spulberate!
Planurile mele de trai usor, pe spinarea (sau coada )cainilor s-au dus dracului...
Ce-o sa ma fac, va trebui muncesc? Brrrrr!

"O sa fii printre straini, n-o sa ai cui cere un pahar de zahar, apa, ulei, etc." m-au avertizat altii
Da, imi vor lipsi vecinii care fac gratar chiar sub geamul meu in fiecare duminica, pustoaica nesimtita de la 4 care fumeaza pe balcon si-mi scutura scrumul in casa, dar nu ma saluta pentru ca e rebela, vecinele in privirea carora simt invidia si nedumerirea – inca nu le seman, nu am sunci pe burta, permanent maruntel si miros a altceva decat a ceapa prajita.
O sa-mi lipseasca multii verisori pe care nu i-am vazut de 20 de ani sau cei pe care nu i-am cunoscut niciodata.
Am deja lacrimi in ochi.
Cat despre paharul cu pricina nu l-am cerut niciodata nimanui.

"De ce pleci atat de departe?" m-au intrebat curiosii
"De ce nu?" le-am raspuns simplu.

Despre dragoste de tara si patriotism...
Nu sunt aroganta, nu dispretuiesc, dar nici nu iubesc poporul asta "brav si ospitalier", e o notiune prea abstracta sa-mi starneasca vre-un sentiment. Imi sunt dragi doar niste oameni pe care am apucat sa-i cunosc, in rest... nu conteaza.
Multumesc lui Dumnezeu ca m-am nascut aici, locul in care daca esti bolnav scapi numai pentru ca ai avut zile, unde trebuie sa furi mult ca sa nu faci puscarie, unde grosolania, prostia si tupeul te duc departe...
Multumesc statului ca ia pielea de pe mine, vanzatoarelor ca-mi vorbesc urat, hotilor care mi-au taiat gentile, oamenilor din autobuz care nu stiu ca s-a inventat deodorantul.
Ce poate sa ma mai mire cand aici am vazut totul? Sunt temeinic pregatita pentru viata si am ajuns sa o pretuiesc profund din groapa disperarii mele.

Imi iau nostalgia slava, lenea orientala, tresarirea latina, originile bucovinene, complexele de cetatean extraeuropean si plec pana nu e prea tarziu. Cum v-am spus, tocmai la capatul lumii.