Până la începutul acestui an, habar n-aveam de portaluri literare interactive, fie ele și internaționale, nu știam ce-i aia „Agonia.net” și sincer să fiu, nici semnificația exactă a termenului n-o prea ghiceam, în ciuda prezenței în familie a unui latinist cu diplomă în toată regula.
Asta până-ntr-o zi de martie, când m-a exasperat fixitatea, nefiresc de prelungită, cu care amicul Elvis Dobrescu, cunoscut poet „electronic”, fixa ecranul computerului. „Micuțule, ce te tot holbezi tu acolo, hait?!” l-am chestionat fără fasoane. „Domnu’ Ghinea, veniți să vedeți ceva!” m-a chemat Elvis, cu acea undă inconfundabilă de lirism în glas, căreia cu greu i-ar rezista cineva (eventual, ca-n vechea Eladă, doar spânzurat de catarg și legat la ochi). În lipsa unui catarg disponibil, am cedat „nervos” și m-am apropiat de ecran, făcând, totuși, o observație de bun simț: „Domn este taică-meu, pe el îl recunosc de domn, eu sunt mai mult tov…, na, că-mi scapă. Era un termen prin anii ‘80”
În fine, bla-bla-bla, uite saitu’, veveve poezie…, păi ce să caut eu pe „poezie”, lăsați că este și proză, băi Elvis mai lasă-mă cu pluralul ăsta, că mă înnebunești etc. etc.
Fără vorbă lungă, Anno Domini 2004, „march eleven”, intru și eu ca teroristu’ pe Agonia.ro, văd textele recomandate pe first page și fac greșeala să aleg ca primă lectură o poezie de Silvia Caloianu!! Paranteză: până în ziua de azi îi tot citesc versurile dar, când vreau să postez vreun comentariu, mâna mi se face creangă (aș vrea eu să fie ca a lui Ion Creangă) și o voce interioară îmi repetă – „ce poți tu să spui la așa o poezie, că e minunată, nu, atâta te duce capul?! Mai lasă-ne, băi dășteptule!” Nu sunt sigur că e vocea îngerului, știu că Îngerul i se mai adresează, din când în când, lui Sorin Teodoriu… așa că n-aș băga mâna în foc.
Abia revenit din primul șoc, citesc și celelalte „recomandate”, apoi, complexat, mă pomenesc gândindu-mă serios la posibilitatea unei retrageri neonorabile, dar sănătoase, pe ușa din dos (aceea pe care scrie EXIT în filmele americane și ESIRE, niciodată „ieșire”, la cinemau’ românesc).
Ceva, sau cineva, (să fie amicul poet?!…) mă îndeamnă să postez, totuși, o creație proprie pe site. O fac cu ochii închiși, închipuindu-mi cum va fi devorat, martelat, lapidat, scalpat, eutanasiat sau incinerat, evident în sensul criticii, imprudentul literat incipient (subsemnatul).
Aleg un text intitulat pompos „Toamna, porțile miros a rugină”, ceva cu toamnă și multă rugină, ploi, asfalt crăpat, mobile care scârțâie, cariul care le mănâncă, nu mai știu, țin minte că-n final autorul își ridica gulerul mantalei, cu un gest așa, de parcă era Mărgelatu’, apoi cugeta el la trecutul, prezentul și viitorul omenirii…
Încurajat de două persoane de bun-simț (Loredana Florentina Dănilă și Anca Anghel Novac), care mi-au sesizat probabil depresia post-intrare pe site și s-au sacrificat primele să-mi citească „ruginitura” cu atmosferă bacoviană… na, că mi-am pierdut ideea…, așadar, va să zică, încurajat apoi și de alți distinși membri, încep să devin tot mai obraznic! Adică, le „înghit” comentariile, ca șarpele pe elefant, apoi mă retrag în tufișuri, le diger, și mai scot câte un capitol din „Anii cinematografului” (vai, dragă, ce impostură, dar tipul nici măcar nu este critic de cinema! - asta rămâne între noi).
Așadar, capitol după capitol, cartea-i gata. Am comis-o. Acum, nu știu dacă e cazul să-mi zbor creierii după așa o ispravă, cum face simpatica figurină Lego ce ilustrează un text mai vechi de-al meu (nu-s io de vină, poza a postat-o un anume domn, nu spui cine, persoană importantă, să-i zicem, conspirativ, Radu H. – „haș” sau „eici”, pentru anglofoni).
Un lucru e sigur – trebuie să vă dau un citat din carte!… Să nu mormăiți că e plictisitor, mai aveți puțintică răbdare – scrie la pagina 79: „Mulțumesc tuturor prietenilor de pe portalul interactiv internațional cu profil literar Agonia.net, care, în mod direct sau indirect, m-au încurajat să scriu această carte. Îmi face o deosebită plăcere, să-i amintesc, în ordine alfabetică: Anca Anghel Novac (Toronto, Canada), Florica Bojinovici (București), Ina Simona Cîrlan (Vaslui), Olga Corochii (Cluj-Napoca), Florentina Loredana Dănilă (Slobozia), Elvis Dobrescu (Lugoj), Elena Maria (Costești), Ionela-Jeni Grigore (București – n.r. așa era la momentul „Þ” sau „T”, de la tipografie), Radu Haraga (Iași), Florin Hălălău (București), Radu Herinean (București), Lavinia Moțoc (Great Falls, SC), Tudor Negoescu (Craiova), Sorin Olariu (Detroit, Michigan, SUA), Ionuț Mihai Petrescu (București), Ovidiu Popescu (București), Cosmin Soameș (Timișoara), Dana Stănescu (Râmnicu Vâlcea), Sorin Teodoriu (București) și Virgil Titarenco (Buford, SUA).” Gata citatu’, dar trebuie să-i mai adaug pe Florin Măduță și pe Gelu Vlasin, care s-au obosit să vină de la Arad sau, ceva mai departe, tocmai de la Madrid, ca să-mi spună câteva lucruri demne de luat aminte în legătură cu „Anii…”
Desigur, obișnuiți cu stilul dezlânat al autorului, vă veți întreba, totuși, ce-am vrut să spun cu subtitlul acela fistichiu, scris pe de-asupra și în limba engleză, ca să mă dau mare: „The third cut is the deepest?” Pentru că este a treia "tăietură", ăsta... carte, dar e cea mai tare: în timp ce am scris-o, mi-am făcut o sumedenie de prieteni!

________________________
(*) Cristian Ghinea - "Anii cinematografului" - Editura Dacia Europa Nova Lugoj, 2004, 82 de pagini, grafica și ilustrația: Dumitru Andrei, foto: Casian Mărgineanțu, note critice: prof. dr. Dorin Păcurar, prof. dr. Ioan Ardeleanu, poet, membru al Uniunii Scriitorilor, Elvis Dobrescu, poet, redactor al revistei culturale "Banat".