Mă rod gîndurile și drumul pînă la tine se face tot mai lung…iar surîsul tău amar îmi aduce aminte de mine…și de lipsa mea de curaj…

Mă-ntreb oare, eu de ce nu fug?… cu fidelitatea unui cîine aștept vorbele tale ca pe ultima soluție pe care a pastrat-o cutia Pandorei… nenorocita de speranța care mă hrănește… și uite-asa rezist, și nu mor de durere de fiecare data… și renasc în brațele tale cu puterea păsării phoenix și ard din nou în fiecare moment în care lipsești…

Si-mi aduc aminte ca mi-e dor sa citesc…îți vine sa crezi ca nu am mai avut timp…

Mi-e dor de Iași, de poezia nescrisă din orașul care respiră spiritualitate și care miroase a flori de tei…

Aș vrea sa pot dilata timpul și sa fac din el mici secvențe pe care sa le prelungesc la nesfîrșit…și sa te regăsesc...