Când mintea identifică Sinele cu non-Sinele (corpul fizic), apare suferința, înlănțuirea în iluzie. Când această întrebare greșită este înlăturată prin întrebarea introspectivă “Cine sunt eu”? atinge eliberarea cea mai înaltă, eliberarea de sclavia prejudecăților. Aceasta este calea cea mai ușoară pentru a trăi experiența atingerii Eu-lui Suprem. Dintre toate gândurile, gândul « EU » apare întotdeauna primul. Ceea ce trebuie făcut este să ne întoarcem cu gândul, prin introspecție, către sursa gândului « EU ». Acesta este procesul invers față de ceea ce se petrece în mod obișnuit în activitatea minții noastre. Mintea (spiritul) cercetează structura și cauza tuturor lucrurilor și a faptelor din jurul nostru, care, la o examinare mai adâncă, sunt propriile sale proiecții în afară ; deoarece nu am obișnuit mintea să reflecteze asupra ei însăși, și nu-și cercetează propria sa cauză.

Cunoașterea de sine poate fi dobândită orientând mintea spre ea însăși. Acest fapt nu trebuie confundat cu introspecția despre care ne vorbesc psihologii. Introspecția ce duce la Realizarea Sinelui nu este examinarea de către minte a propriului său conținut, introspecția este aducerea primului mod de manifestare a minții, a gândului “EU” până la originea sa, care este Sinele Fundamental, este chiar Dumnezeu. Când se realizează o cercetare adecvată și perseverentă, chiar gândul « EU » încetează să se manifeste și se produce iluminarea, fără cuvinte, în forma lui « EUL-EU », sau “EUL-SINE” care este Conștiința pură. Aceasta este eliberarea, încetarea succesiunii nașterii și morții.

Metoda prin care se realizează aceasta, așa cum am mai arătat, este introspecția, care, în Vedanta este numită JNANA – cunoaștere. Devoțiunea pură, lipsită de egocentrism și egoism, devoțiune numită BHAKYI, meditația DHYANA și concentrarea sunt identice ca rezultat cu metoda introspecției. Experiența completă a Sinelui înseamnă în același timp o reală devoțiune, controlul minții, cunoaștere, perseverență și voință. În limbajul devoțiunii, scopul și rezultatul final poate fi descris ca fiind dizolvarea minții în LOTUSUL-INIMÃ, sau cu alte cuvinte fuziunea celor două tipuri de energie fundamentală a întregului Univers, Yn și Yang. Acestea sunt numai două moduri diferite de a exprima același adevăr.

Metoda introspecției este considerată dificilă de cei ce nu au dobândit o competență necesară pentru aceasta. Mintea trebuie mai întâi purificată și făcută capabilă să se concentreze asupra unui singur punct. Aceasta se realizează prin ASANAS (posturi) și PRANAYAMA (concentrare și meditație). Astfel, diferitele tehnici YOGA, sunt auxiliare metodei directe care este Introspecția. În acest context, BHAGAVAN se referă la trei grade de aspiranți: cel inferior, cel mediu și cel superior.

Pentru aspiranții de nivel inferior disciplina cea mai folositoare este controlul respirației care conduce la controlul minții.

Calea pentru aspiranții de nivel mediu este meditația asupra Sinelui; meditația constând în dirijarea unui flux continuu al minții înspre același obiect; există mai multe forme de meditație, cea mai bună este aceea asupra afirmației “EU SUNT SINELE”, această formă de meditație culminând cu Realizarea Sinelui.

Pentru aspiranții de nivel superior, calea prescrisă este VEDANTA, metoda fiind introspecția; prin această practică, mintea devine liniștită, cufundându-se în Sine și, în final, încetează de a mai fi, trăind experiența pură a Sinelui Divin, strălucitor.

BAGAVAN explică diferența dintre JNANA-YOGA (calea cunoașterii) și DHYANA-YOGA (calea meditației) astfel: JNANA este ca și cum ai supune un taur încăpățânat, ademenindu-l cu o legătură de iarbă verde, în timp ce DHYANA este ca și cum l-ai stăpâni prin forță.

După cum există opt ramuri în YOGA, există de asemenea opt faze similare și în JNANA. Ele însă au semnificații diferite. Astfel, în timp ce PRANAYAMA din tehnica YOGA constă în regularizarea și reținerea respirației, PRANAYAMA, ca ramură din JNANA, se referă la respingerea prejudecății că lumea materială-obiectuală, care este fulgerător de trecătoare, este fundamental reală. De fapt, în orice tip de eveniment, noi obținem înțelegerea acestuia de abia după ce el a trecut și noi ni-l reamintim. În timpul producerii lui, aproape că nici nu-l băgăm în seamă. Dând un exemplu, mă voi referi la întâlnirea tandră dintre doi iubiți. În timpul actului iubirii ei nu-și dau seama de senzațiile trăite, de gesturile făcute și de sentimentele trăite. De abia, după aceea, recapitulând imaginativ, într-o realitate virtuală, ei reconstituie detaliu cu detaliu ceea ce s-a produs între ei și cum a fost. Astfel că, putem spune fără a greși că, realitatea obiectuală este, de fapt, o iluzie, iar realitatea virtuală este, în fond, concretă, dat fiind și numai faptul că până și intensitatea sentimentelor trăite într-un anume moment, le percepem abia după ce au trecut.

Astfel, prin metoda Introspecției, Realizarea Sinelui poate fi obținută chiar în această viață. De fapt, Realizarea Sinelui nu este ceva ce trebuie dobândit din exterior. Cheia acestei căutări este întrebarea “CINE SUNT EU”?. Ea constituie axul a ceea ce MAHARISHI numește metoda simplă și directă. Răspunsul trebuie să survină spontan, cu o siguranță infailibilă, dobândită prin experiența: “EU SUNT SINELE”! Numai în acest fel putem înțelege ideea de bază din Biblie, enunțată în cartea lui Ioan 1.1 și anume că “La început a fost CUVÂNTUL…” sau cu alte cuvinte: “Mediul mental este creatorul lumii”. Acesta este Dumnezeu!!!

În om, de îndată ce acesta și-a asumat ideea individualității, răsare imediat și lumea. El o modelează conform structurilor sale mentale, care focalizează Conștiința în imagini pe care el le consideră a fi obiecte și pe care apoi, chiar le poate realiza din materie. Dar de fapt, individualitatea noastră nu este decât una dintre aceste imagini, prin intermediul căreia le vedem pe toate celelalte. În acest caz, fiind supuși iluziei, Sinele pare a se limita la “eu”. Astfel conștiința individuală, mintea agitată, corpul, lumea exterioară, prejudecățile, par a fi domenii separate. Dar ele apar în același timp, coexistă și se resorb împreună.

MAHARISHI exprimă înțelepciunea UPANISHADELOR care afirmă că mintea, corpul și lumea sunt elemente componente ale aceleiași manifestări în care Sinele se revelează lui însuși. Acesta este spectacolul magic, “iluzia creatoare”, pe care textele tradiționale o numesc MAYA. A transcende iluzia, a vedea cine suntem cu adevărat, aceasta este esența învățăturii.

Noi suntem de fapt SINELE. Sinele singur există. Ignoranța este aceea care ne face să credem că nu am realizat Sinele. Când această ignoranță este înlocuită prin cunoașterea de sine, realizăm natura eternă a Sinelui. Acela care a obținut această realizare este numit JIVAN-MUKTA (eliberat încă din viață). Celorlalți el poate să le apară continuând să locuiască încă în trup. Se afirmă că pentru a ajuta pe ceilalți, corpul va căuta să existe atâta timp cât vor dura resturile din PRARABDHA-KARMA (acea KARMA a trecutului care a început să se fructifice în forma corpului actual) se va comporta trupește în ajutorul primar dat altora și că atunci când acesta s-a consumat, trupul se dizolvă și, astfel, JIVAN-MUKTA devine un NIDEHA-MUHTA, sau cum spunea Isus Mântuitorul atunci când se referea la NAȘTEREA DIN NOU, în discuția Lui avută cu Nicodim – Ioan 3. 1-13.

Dar din punctul de vedere al Adevărului Absolut, nu este nici o diferență între cele două forme de MUKTI; ceea ce trebuie înțeles, este că această MUKTI, sau eliberare, este natura neschimbătoare a Sinelui.