Piatra Craiului. As putea sa ma opresc aici pentru ca deja am spus tot. Totul si nimic... Si totusi totul!

Pentru cei care au fost acolo, pentru cei ce iubesc muntele si respira fiecare raza de soare, pentru cei ce viseaza sa zboare si isi doresc sa evadeze, Piatra Craiului poate insemna totul. Aici singuratatea e sublima, iar tacerea incearca sa vindece ranile trecutului. Aici culorile se joaca precum fecioarele cu simturile tale, iar vantul adie parca prin gandurile tale ratacite departe, in padure, printre copaci...

Cum poti sfida trecutul daca nu traiesti in prezent? Cum poti trai prezentul daca visezi viitorul? Cum poti uita durerea daca numai atunci cand o simti iti aduci aminte ca esti om? Cum poti dori iubirea cand vine din trecut si trece ca o clipa prin prezent mergand spre viitor unde nu poti ajunge? Nu vei trai niciodata viitorul, caci se transforma inevitabil in prezent.

As putea sa traiesc pentru totdeauna din acele clipe de extaz amestecate cu teama, de placere amestecata cu regret, de sinceritate amestecata cu uitare... as putea fi o bucata de calcar din stancile sale! As putea sa ascult pentru totdeauna fosnetul frunzelor framantate de trecerea timpului... as vrea sa pot fi doar o parere...

Cand florile la care am zambit mi-au promis ca pastreaza amintirea tristetii din privirea mea, pana cand norii vor lasa razele de lumina sa le dea sclipirea care le lipseste, m-am gandit la zilele in care le-am trimis de departe lacrimi si dorinte neimplinite. Am sperat atunci ca implinirea va veni sa-mi umple singuratatea. Am sperat atunci ca intr-o zi vom fi impreuna impartind clipele de fericire si zambind cu ironie zilelor in care eram departe...

As fi putut sa imi fac un colier din stelele cerului de nepatruns... L-am facut... colierul a fost pentru cateva zile in privirea mea... dar sclipirea diamantelor de atunci dispare, paleste si in curand nu se va mai vedea. Daca nu cumva...

Focul de tabara al copiilor de cativa anisori mi-a incalzit pentru o vreme sufletul iar cantecele de chitara ale ghidului lor mi-au fost mangaieri in linistea de nepatruns a noptii.

N-am putut lasa acolo nemultumirirle si teama din sufletul plin de speranta... nu le-am putut lasa lor partea urata a vietii mele pentru ca am vrut sa ii gasesc la fel de curati si sacri...


Pasii incinsi de drumul spre cer au ramas cu uimire acolo... se intrebau unde ma duc, de ce le iau clipele si le zavorasc fericirea....