A fi sublim, a fi ceea ce nu ai fost vreodata, a fi maret...Iubesc taria caracterului care stie ce vrea si mai presus de orice, ma bucur atunci cad cuvintele reusesc sa redea imaginea vie a spatiului cu care sufletul isi croieste drumul spre fericire.
Lumina ochilor tai, intinerirea brusca a mersului tau si tot ceea ce-ti apartine este fericirea spre care tind. Te vad cu ochii mintii, fulg de abanos aprins de jaratecul framantarilor, ars de patimi si indoieli, asemeni clocotului ce il intrezaresti in mine.
Mi-ai oferit un crampei de viata adevarata, o clipa din sufletul tau, cu toate cate ii apartin. Acolo unde vibratia a fost la inaltimea trairii, acolo unde s-a creat simbioza necesara intre suflet si creatie, exact ca in natura libera si eliberata de orice resentimente, acolo ai reusit.
Tu nu ai inteles pana acum, pentru ca nu ai avut de unde sa intelegi, cata forta exista in actul trairii daltuit cu slove de suflet incins de pasiuni. Dar iata, aproape fara a face constientizarea acestui lucru ai reusit. Nu crezi? Regaseste-te, Dumnezeu nu-ti apartine, este al tuturor.
Intoarce-te in tine si vezi pe care fila a vietii tale esti cu adevarat. Numai asa vei putea invinge. Numai asa vei putea atinge sublimul existentei tale.