Într-o zi mirosind a combustibil lichid în toate țările străbătute de meridianul 14
mă întreb iar și iar de l-au scos oare din priză
pe cel ce le-a fost până mai ieri aproape sfânt.
Cumplite ironii cotidiene:
poți fi în aceeași clipă rege și terorist
și nimic între ele: nu tată, nu fiu, nu amant
între cel mai puternic și cel mai slab nu există nici o variantă reciproc convenabilă
când nu mai poți fi zeu rămâi un lepros oarecare
pe un pat franțuzesc de campanie murind, zemflemitor destin,
de o boală interzisă-n coran pe când alții, mereu neștiuți alții au puterea
nu a glonțului
nu a grenadei
nu a miilor de mujahedini răscoliți prin deșertul arabic
ci a unui banal aparat de ventilație asistată intermitent pozitivă
mai important decât un terorist sinucigaș într-o grădiniță specială,
mai inutil decât un buddha de lemn în minaretul central de la mecca

- condoleanțe, domnilor, nu se mai poate face nimic
războiul a supraviețuit și de data asta,
ne întâlnim la următoarea moarte cerebrală