Să-ncep romanul. Primul meu roman. Poate singurul. Poate nu. Poate nu-l încep. Și, totusi, să mă străduiesc. E o afacere nu atât grea, cât neplacută. Ce poate face scriitorul cool pana la obscenitate, care a parcurs câțiva ani buni din al treilea mileniu – invariabil crestin – care a asistat la sfârșitul patetic si previzibil al postmodernismului devenit modă in telenovelele sud-americane? Cea mai facila metoda ar fi metadiscursul. Când inspiratia a dispărut fără urmă, când fantezia s-a gripat acut, iar in cap iti sună obsedant ultimul hit al unei formatii dance având în componență patru domnișoare usor tâmpite – e drept, nu-i o tragedie – si foarte urâțele – iată tragedia ! – cand, beneficiind de un bun simt provincial si de setea disperata de originalitate a periferiei orientale, refuzi cliseele, refuzi retetele de succes, crezi ca ultima ta scapare este metadiscursul. Incepi să scrii povestind că incepi sa scrii si speri că, usor, usor, iti vei da drumul si naratiunea sau analizele tale geniale vor curge frenetic uimindu-l, absorbindu-l, siderandu-l, proiectandu-l in ireversibila admiratie pe cititorul emotionat de inteligenta, talentul si, nu in ultimul rand, umorul tau stupefiant. Insa, ce te faci cand bruma de material din creieru-ti atat de greu incercat de cele mai serioase dileme, de cele mai teribile provocari ontologice, de haosul lasciv al meditatiei eterne, va realiza că metadiscursul este, la randul sau, un cliseu, o moda banala, nici macar un haute couture. Mai mult, daca-ti fortezi cu bestialitate sinapsele intelegi ca evitarea cliseului este, spre disperarea noastra unanima, un alt cliseu. Ajuns in acest punct, realizezi că, pentru tine, libertatea cuvântului nu-i decât un moft, o ficțiune pe care tu, si, de ce nu, eu, prezumtiv scriitor, suntem obligati să o desconspirăm, să impartasim aceasta taina caducă semenilor nostri care tin mortis sa afle secretul. Deci, - cedand ispitei unei concluzii premature – sa urmezi moda este un cliseu, sa nu urmezi moda este, enervant nu ?, un cliseu.
In aceste conditii, exista o singura rezolvare de bun simt: sa nu mai scrii.
Romanul meu se sfarseste prematur, dar original, ca un fetus lepădat, situat dincolo de orice instante umane sau divine. E un esec stralucit. Si, nu-i asa, original. Sau nu.