Ce naiba mi-ai făcut?
Sunt beată, mucurile de țigară ies din scrumieră.
Mintea mea nu te cunoaște decât pe tine.
Ce am, asta e iubire?
Nu mai vreau, plâng ...
Picioarele îmi sunt înțepenite
Stau pe un scaun rupt
La o masa murdară.
Viata mea s-a terminat,
Sunt obligată să trăiesc
Cu gândul la tine.
M-ai călcat în picioare.
Plâng, mă ustură obrajii
Iar ochii mei deja au orbit.
Plutesc pe o viață de mult uitată.
Tremur, nu mi-e frig, mă doare
Totul a fost minciună
Totul m-a rănit.
Vânată de o parte din tine
Mă ajungi, mă ucizi, sunt prada ta.
Încet mă consumi până rămâne din mine doar trupul.
Te-ai hrănit cu tine de fapt
Pentru că atât aveam în mine: pe tine!!!
O cafea ... doar atât vreau.
Vreau să mă trezesc, să mă scol de aici
De unde m-a aruncat visul de a fi cu tine.
Viața mi-a fost de mult indiferentă,
Mă uit la ceas, e fix și un zâmbet schilod
ÃŽmi apare pe chipul uitat de timp.
Plâng, mă încolăcesc în jurul unei iluzii
Și aștept să vii.
Iată-mă cum stau aici și scriu
Pentru mine, pentru alții, dar numai pentru tine.
Te-am visat, tu erai, eram fericiți.
A fost doar un vis.
Nu mai pot, nu mai vreau, refuzi orice, de ce?
Ce nu am, ce-mi lipsește?
Poate îmi lipsește exact ce vrei tu?
M-am săturat, otrava băuturii mă arde
Vreau doar să vii
Să mor la tine în brațe.
Și închid ochii, visez ... mă iei în brațe.
Păcat, am murit și tu chiar mă ții în brațe, plângi
Nu plânge, ai avut cea mai mare iubire pe care ți-a
Putut-o da cineva, a mea!!
Încerc să-ți șterg lacrimile, dar nu pot,
Te rog nu plânge!!
Dar mori și tu lângă mine.
Un tablou pe care mi l-am dorit de mult
Tu ținându-mă în brațe, dar vii ... nu morți.
Și încet o ultimă lacrimă îmi cade pe obraji ...
De fapt ... începuse să plouă
Cu lacrimile mele ...