viața îi curgea dintr-un ochi niciodată închis
urca înapoi spre el să-l spargă
să treacă dincolo înăuntru afară
să i se dilate carnea să se întindă ca o plasmă
prin toate acele mistere fără nume
să miroasă a altceva să-i crească alte organe
să nască fără dureri copii cu aripi
din ouă înalte transparente
să nu-și amintească de catedrale de sinagogi
respirând la nesfârșit sângele inimii
în care tocmai intrase ca într-o mănușă caldă
și

începuse să plouă cu valuri pe vârful munților
îi creșteau sub frunte păduri dense
jumătate verzi jumătate în cer
și ea vroia să taie pădurea
să-și facă o casă plutitoare
pe coastele aerului
si dimineata să n-o mai trezească
la maini cătușele
buzele arse pe piele
și adidașii rupți în picioare




y entonces , el encanto todo / queda deshecho...Todo ese mundo fantástico tan bello / se desvanece mientras se extienden mil ondulaciones; / y cada una anula a la otra: Espera un poco / pobre muchacho, que apenas osas levantar tus ojos /...La corriente recobrará su tersura en breve /, al punto regresarán tus visiones. / Y, vedlo, permanece, / y presto los fragmentos de vagarosas formas amadas / regresan temblando, se unen y, una vez más, las aguas se convierten en espejo. /



Samuel Taylor Coleridge