Urmind firul unui gind am incercat sa astern pe hirtie citeva cuvinte simple. Le-am fixat cu privirea imediat dupa aceea , dar ele rebele au pornit sa se miste care incotro cautindu-si fiecare semnul de punctuatie potrivit.
Cuvintul neliniste nu si-a gasit insa deloc contextul si a ramas suspendat in aer asteptind o alta idee ce intirzia sa apara , nehotarita fiind daca sa ocupe unul sau mai multe rinduri si nici daca i-ar sta mai bine sa fie urmata de un semn al intrebarii sau unul al exclamarii .
Intr-un sfirsit , cind ma pregateam sa inchei, am parcurs in graba cele citeva rinduri asezate frumos pe acea coala de hirtie si ceva parca lipsea . Scrisul era frumos si ordonat , semnele de punctuatie isi ocupau fiecare locul bine meritat dar... tot lipsea ceva .
Inca o data am recitit cele scrise si am inteles ca nu facea act de prezenta , logica . Existase la inceput dar tot incercind sa cosmetizez ideea , am indepartat-o din greseala .
Agitate cuvintele au inceput sa susoteasca intre ele:
-Stiam noi ! Lipseste acel ceva care ne tinea unite . Acum, totul se va narui. Va fi necesar sa ne cautam o alta idee . Una logica . Altfel sintem terminate . Sigur va veni un critic ( literar desigur ) si ne va contesta pe toate .
Si parasind rindurile , s-au asezat intr-o coloana , in semn de protest .
Semnul exclamarii s-a mirat cel mai mult . Era singurul lucru pe care stia sa-l faca cel mai bine . Virgula a protestat si ea cu toate ca ei ii era indiferent . Semnul intrebarii avea o privire caracteristica lui atunci cind a intrebat:
- Ce aveti suratelor de va plimbati asa fara nici o logica ? Raspunsul a venit instant :
- Ce mai intrebi ? Ai pus deja punctul pe i . Nu avem logica ! Si nici macar nu e vina noastra . Nu noi am cerut sa ne nastem !
A inervenit apoi si punctul: cu o mina grava , fara sa spuna o vorba , s-a asezat la sfirsitul cuvintelor .
Si s-a asternut tacerea .
Era forma lui de protest cea mai pasnica.
Curind i s-au alaturat alte doua semene, fapt ce m-a pus pe ginduri...