Îl simt... e perfect... îl iubesc, mă iubește, pare a fi un vis. Dar demonul meu are un alt drum... o presimțire neagră mă zdrobeste precum o roată zimțată... Îmi caut liniștea in lună... dar ea sângereaza. Continui să îmi simt iubitul. Fac greșeala de a clipi. Pe fundalul negru al ochilor, îmi apare umbra lui. Când îi deschid, el deja a plecat. În persoana din fața mea, nu mai simt nimic. Ochii lui, care altă dată priveau atât de adânc in mine, mă privesc superficial, rece.
Demonul meu nu mai ocupă trupul din fața mea. Cad. Cad o veșnicie, în un abis întunecat. În propria-mi durere. Lacrimile se rostogolesc pe obrajii altădată acoperiți de buzele sale. Curg, curg într-un râu al durerii. Sufletul meu sângerează, lucru văzut clar pe lună. Dar eu trebuie să ascund totul, doar e Revu'... Îmi peticesc rana cu pânze de păianjen, sperând ca acestea să nu se îmbuibe de sânge, trădându-mi sentimentele. Pentru o clipă, funcționează. Vreau să îmi văd zeița, Luna. Dar când citesc în ea sentimentele de care încerc să scap, o teamă adânc ascunsă în pieptul meu iese la iveală. Fug...