atat de sfiosi ne purtam
cuvintele peste tot incat ma rog
ingerului intruna sa-mi dea dezlegare
la gura ta..
tu stii,
cand ne impleticim gusturile uit sa mai fiu
atat de mult te-ai impregnat in mine...
daca as fi mag
as inventa padurea pentru mainile tale
ele stiu sa ma zideasca pe fiecare copac
vor creste crengi lungi, noduroase
peste ochii mei mirosind a ploaie.

acum stau pe malul apei mele
gata sa alung pescarii obositi
la o ceasca de cafea amara,
ai invatat sa cauti pe malul apei tale
aerul cu care adorm rasfirata...

miroase a vesnicie printre noi,
nu ti-am spus?