Mă-ngenunchează nemurirea
Când eu trăiesc precum un mort.
Mi-e greu să spun cuvinte-vorbe
Și doar tăcere îmi este tot .
Trăiesc ziua în noapte, în hău
Visez pe geana unui zeu .
Dezbrac în taină, a mea ființă
De haine veștede, cu greu
Dezmierd petalele seminței
Le cert, le vreau, le cresc mereu.
Împrăștii pe câmpia nudă
Sudoarea strigătului meu.
Mă-nchin cu mâna ta, iubite
Și-n rugă plânsă eu îți cer:
Brăzdează-mi gândurile negre
Cu plugurile, în ceas apus
Răsari în mine dulce carne
Căci suflet singur, nu-i de-ajuns!