biserica și-a deschis lăptărie de frunze
opera fredonează trompete părăsite
am întins capcană unui vânt
pironind plasă de țânțari între culmi de sfinx...

ochii tăi de un viscol târât prin pământ
măsoară vidul în așteptare...
ai venit prea devreme
n-am mituit încă roua
să-ți descânte de iubire nouă,
programasem clipele de pluș
să-ți poarte trena
iar licuricii să-ți ridice voalul...

pasul ca pas răpirii pe drum
chinuiam devărsări sărate
pe tălpi torturate de fuga intimității,
era nunta sufletelor de rouă
negând blestemul uman al clipei de orgasm...

da, ca un urlet vibram de un somn
dar am lăsat visul să tacă,
reîntors în banal clădesc artă din plasturi,
plasă de țurțuri
licurici striviți
și îmi sărut destinul de capră
în ecouri de:
„și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți”...





31.12.2004-1.01.2005