există spații în care nimic nu poate începe.

vrei să așezi pe pămînt o umbră

dar ea urcă la cupolă ca un zeppelin,

lăsînd grădina fără sperietoare.

în fiecare zi secetoasă

finitul e împuns în pîntec

cum o căpiță de fîn în care se ascunde fiara






am avut odată o perucă roșie, am purtat-o pînă

în seara cînd m-ai prins singură în

discursul despre tectonica sentimentelor.

absurdul putea fi o peșteră colmatată,

dar ce mai contează faptul că era doar

un rîu de cuvinte aluvionare?

cu unghiile ai scris pe perete

un cod de spart cerul

în mici bucăți de ceramică.

spuneai că paradisul a secat

și că din ulcior curge numai lapte și spermă.

- pe aici se iese, și pe aici se intră,

mi-ai spus, desfăcîndu-mi coapsele.

erai de partea cealaltă, oarecum neauzit,

și prunc și bărbat

și limită







și toate astea s-au întîmplat

pentru că aveam în pivniță

mai multe borcane cu formol

în care bastarzii memoriei noastre

nu conteneau să înoate liberi și

să sporovăiască multicultural


- tu ai traversat desculÈ› lumea lui Heidegger?


- îți mai aduci aminte de peronul gării din

Sinaia, cînd regele a desenat cu palma

pe aburii de la locomotivă ceva

foarte secret și apoi a tușit cu sînge?


- dar cu cine se poate întîlni cineva

la Paris, în sezonul cînd moare de frig

castratorul ființei eliberate?








în "Poemian rhapsody"
(Poemian rhapsody)
p. 135 - 136.



***
Blog Angela Furtuna