am separat crucea sfântului andrei mi-am făcut schiuri
fiecare zăpada ninge până la nivel c.f.l. (calea ferată lactee)
alerg pe picioare mai rapid și mai personal
decât oricare cometă sau săgeată albastră
las în urmă un nevăzut auzit praf de sintaxă
(să șuiere atât de tare sufletu-n tunel?)

irepetabilul orbitează vagoanele înșirate sistematic
pe clase (I, II) pe utilități (de dormit, restaurant, poștă)
m-aș urca din mers tot alergăm paralel
(și mi-e: foame, sete, chiar și somn) dar mă grăbesc
nu știu cine m-a împins poate mama
mai aud încă: “împinge, împinge…” și de atunci
îmbătrânesc accelerându-mi nemișcarea inifinită

ce fâlfâit de disperare iese din stâlpii singurătății
(cei care au mers cu trenul știu cum se aude un stâlp)
mă urmăresc toate radarele galactice
(ambuteiaje, girofaruri, sirene) ca să scap
îmi leg de schiuri venele speriate

cineva a mestecat în galaxii ca într-o înghețată
(aș vrea să gust un soare dar sunt transpirat)
mai bine să tăifăsuim cât vei putea respira
gură la gură cu mine în urmă
te las
mă duc
să-mi văd de ale mele