RUGÃ

Ierusalimul meu din piept
Te vrea ca mântuire.
Spre al luminii înțelept
Ruga-nalță în neștire!

Iar mâna-mi – creangă de finic
Te-ntâmpină cu plecăciune,
Să mă iubești măcar un pic,
Când inima-n genunchi se pune.

Þie ruga îți ridică :
Să-i fii altar de închinare –
Nesfârșita duminică –
A sufletului sărbătoare.