fascinat de frumusețea cuvântului
sufletul candelă arzând
în căușul de miere al palmelor noastre
tâmpla universului dezleagă
tainele nopții albe
sub parfumul măslinilor
mă urmărești cu coada ochiului
îmbrăcându-mă în șoaptele amurgului
zorii îmi îngroapă visele

îmi voi așeza sufletul la marginea nopții
încercând să deslușesc poteci către tine

uite așa plecăm dintr-o iubire
ca din amurgurile toamnei
strivind sub tălpi
o patimă închipuită

deșertul împinge cerul
pierzând din vedere
înapoia pleoapelor
zbuciumul

hoinăream împreună prin viața ta
dar mai ales a mea
taină după taină
zburând unde lumina numai cîntă
călătoream într-o îmbrățișare clară

te-apleci cu neîncredere
peste plutirea secundelor ce ard
de fascinație
că doar tu
ai pătruns dincolo de drumul meu închis

ne-am înscris într-o poveste
ai vrut am vrut
să fie doar...
totul s-a consumat într-o încleștare amară
fără învinși și învingători
sufletul tânjind după
noi

m-a părăsit nevoia de tine
e nefiresc și goaznic
mă simt trădată de clipa care vine

se aud pe frăgezimea zăpezii
pași

îți vorbesc despre viață
alții că ai fost blestemat de o iubită

iar tu
cobori pe aripă de înger