odinioară
blocuri-tuleie răsăriseră pe vaginul maicii domnului
si mirosea a religie de beton comprimat
sau a transpirația muncitorilor ce turnau smoală pe acoperișuri

acum timpul a decojit trotuarele
dar pe-atunci culegeam balonașe cu lăptic aruncate de la balcon
le umflam entuziasmați
convolute, luau forma unor scăunele
și fugeam în jurul lor, copii nebuni și păcătoși
ne așezam rapid
iar în funcție de greutatea fiecăruia, explodau
cutremurând zidurile ce ne adăposteau pe toți

(final cu cinele din capace de tomberon)













is there anybody out there?

















și-atunci maica domnului îmi zâmbea cu toate buzele
iar între colțurile ei gri, pline de asperități, o Groapă mizeră

de orgiile microbilor
sau incendierea scheletelor de Dacie

mirosind înțepător a carbid,
amestecat în apa de sub trotuar

acolo muream de mii de ori, printre seringi și perfuzii folosite
în fumul negru al anvelopelor de tractor

apoi mă așezam în Groapă, între avorturi, pe sofale uzate
și urmăream spectacole în cutia de lemn a unui Diamant

înăuntru, oamenii aruncau tuburi de spray peste flăcări,
freonul se aprindea în combinații de culori
care luminau balcoanele închise cu geamuri și kedere de tramvai

T53 e un capăt de linie unde vatmanii se opreau
să-și bea sub unghii cafeaua ca pământul
și fumau un viceroy obosit în Diamant,
aplaudam cerul înfumurat deasupra Gropii,
maica domnului zâmbind cu toate buzele-i rugoase
dinți cu firimituri de pâine
și făină de BCA