Flautul dorului
în osul tâmplei
Minuni fără nume
risipite prin ierburi
și trupul meu
fuior de lumină
răzvrătit
printre gândurile muritorilor...
Lângă umărul dezgolit
izvorul
își cerne visul
departe, în vale...
Nu se aude decât
timpul
bătând tic-tac-ul
în scoarța clipei
și liniștea tremurându-și
geana de-argint
în raza lunii.
Mi-e aproape de tine
și gust din floarea de miere
înfiorând un sărut
ating cu buze de început
trunchiul tău
ușor amărui
și spun:
secunda asta
îmi e de ajuns
o veșnicie.