Lasă umbra să-ți treacă înainte,
Fără s-o calci în picioare
Și fără să te pierzi de ea.
Las-o să vină lângă tine și să te ducă unde știe.

Nu degeaba lucrurile au umbre,
Și nu degeaba ele se ascund în timpul zilei de soare.
Căci dacă le-am auzi
Ne-ar spune toate poveștile Pământului.

Ele nu sunt diferite,
Și nu se calcă.
Trec doar una prin alta fără ca măcar să bage de seamă
Și fără obligația să se salute.

Ele ar spune totul despre perechea sa,
Tot ce e immportant.
Și mai ales lasă totul fără culoare,
Și lasă totul plin și de alte înțelesuri.

Dar din când în când mai vor și ele să glumească.
Și doar copiii sau nebunii le înțeleg,
Și se joacă cu ele
Și le răsplătesc tovărășia.

Dacă cineva ar reuși să le înțeleagă,
I-ar spune că sufletul pereche pleacă chiar din picioarele sale
Că suntem androgini până la reîntoarcere,
Așa cum ne spune Marea Înțelepciune.

Îmi întreb umbra toate acestea.
Nu vrea să-mi răspundă.
Ea stă acolo pe un scaun
Și-mi deapănă povestea.