Aruncă cojile de nucă,
De dor nespus de mare,
Și înfiripă din miezul vremii
O lume desenată în alte tipare.

Plutește în visare,
Treci poduri de gheață spre uitare,
Aducere aminte a luptei esențiale,
Dintre bine și rău.


În jilțul domnesc,
Învăluit în aura efemeră,
Poți împărți lumea în cercuri
Să decizi după dorință.

Unele cu iubire,
Unele cu ură,
Toate dintr-o sferă lumească,
Într-o viață născută în abis.