De azi mi-am spus...
Chiar dacă va trebui să te încalți,
cu sicrie din lut îngălbenit...
nicicând amarul cafelei neîndulcite,
nu va răzbuna nesațul de a încăleca morții cei vii.
Aproape ca un nebun, vreau să mușc,
din fiece muribund ce a lăsat cafeaua amară.
Oftez...
apropii un deget de tâmpla ce-mi zvâcnește înfometată,
în speranța deșertă a unei recompense.
Hei, gândire!...
nu mă poți transpune în alt timp?