Stânca aceea plângea
fără nici o poveste
nici o zână
nu i-a înghețat inima
nici un zeu
nu i-a sfărâmat obrazul

soarele nu trecea pe acolo
se oprea întotdeauna
la copacii înalți
îmbrățișându-i

goală în rătăcirile umbrei
stânca aceea plângea
fără ochi, fără cuvinte
fără să se fi rostogolit
vreodată

izvorul adânc
săruta palma muntelui
mult mai departe
la marginea drumului
pe care trecătorii
nu îl greșeau niciodată

certată de vânt
dar bucurându-se
de înțelegerea lor
stânca aceea plângea
fără nici o poveste