Din noaptea-ntunecata a pornit alandala
Sa strabata ca pana atunci fund de abis negru.
Nu stia ce va sa vie si orbecaia ce de obicei:
calcand prin balti bahlite,
gropi cu ale caror hurducaturi se obisnuise
si poticnindu-se din cand in cand de-un mort.
Deodata simti ameteala... aer curat... nu credea ca mai exista.
Ridica fata-i spre sus, trase adanc in el si cazu dezechilibrat...
Indrazni sa ridice mana sa simta curentul... Degeaba...
Pe semne ca se surpase intunericul si peste acel loc.
In genunchi... in genunchi incepu sa mearga intrebandu-se ce-i veni..
Si brusc... auzi umbra Luminii naruind de acolo intunericul...
Aer curat... aer... sari in picioare (de unde atata energie?)...
Striga lumina si Dansa-i raspunse
(poate doar un ecou deformat... ca oricum se auzea neclar de departe).
Simti langa el un perete si-ncepu sa-l ridice.
Se julea la genunchi si la coate... gafaia... dar urca...
Si din cand in cand striga iar Lumina... si Ea raspundea...
(sau acelasi ecou...)
Tare-abrupt... dar continua....
Doare dar spera...
Dispera si spera...

10.02.2005