când ajungem bătrâni ni se spune
ai dat în mintea copiilor
nebucurându-ne
cu zâmbetul pe buze topit
ca o lacrimă arsă de îndepărtare

doar amărăciune și neputință
doar singurătate și părăsire
mai avem printre degete
cum altădată cerneam nisipul de la castel
și orizontul lipit de degete

despre copilărie nu se poate vorbi
decât cu capul dezgolit
în aceeași poziție pioasă de aducere aminte
ca și cum copilăria ar fi fost
eroul nostru necunoscut
cel care ne-a salvat de la îmbătrânire
cel care ne-a dat liber la nebunia
credinței fără a cerceta

despre copilărie nu se poate vorbi
decât cu zâmbetul pe buze

ce altceva mai de preț reușim să strângem
într-o viață luată la bani mărunți
dacă nu
amintirile noastre din copilărie
singurele care ne mai țin minte
singurele care își mai aduc aminte de noi
așa cum am fost
așa cum încercăm astăzi să fim
prin copiii noștri
prin copiii copiilor noștri

poemul acesta îl voi închiria
tuturor celor care au uitat de copilărie
tuturor celor care nu mai țin mine
că au avut și ei parte
de dulcea naivitate a sincerității

vine un timp al nevoii de copilărie
așa cum și cei mai puternici acumulatori din lume
se mai pun din când în când la încărcat