ce-ai fi vrut,
ochii între coapse să-ți steie
pașii cute pe frunte să-ți facă
ai fi vrut să fi singur
un copil într-o cămașa cu pești
darul de aripi al Lumii Noi
dinspre Lope l-ai vrut doar pentru tine
și atât de mult le-ai vrut pe toate acestea
încât ai murit
copacul nu te putea ține o veșnicie spânzurat
iar cămașa cu pești era de fapt
zeghea pe care tu ți-ai ales-o pe viață
încă de atunci când ne plimbam aproape
de marea careia tu îi ziceai moarte
și tăceam amândoi
tu n-ai fost iubit niciodată
zeghea care atârna pe tine
singur ți-ai făcut-o cadou în ziua când
ai săvârșit rapsodia aceea neterminată
în caietele tale pline de linii
urme de melci
și cuvinte ...
dar să nu pleci întristat
află copile că ți-am cumpărat până
la urmă pantofii aceia de lac
cu botul ascuțit și cu scârț
i-am pus sub pedalele pianului
aruncă saboții ăia blestemați...
te mai las să-i porți foarte puțin
doar o zi copile bătrân
după ce voi pleca...
am să te-aștept
să ști ...
te aștept ...
negreșit !