Îmi ascund pleoapa inimii într-un azil de zi
pe bâlbâieli comunicative ținute-n brazi,
mi-am aruncat anii peste clapele de pian,
cuvintele sunt zâmbete de lacrimi în ocean.

Un ciudat munte de aur stă fără paznic
sub razele de soare ascunse într-un sfeșnic,
doar telefonul mi-e mobil și sunt o statuie,
pictez ochi roșii și albaștri pe-o pânză gălbuie.

Visez o zi, o rază, chiar poarta raiului,
peste coregrafia aflării dezastrului,
dar egaluri sunt puse în neconsistență,
nu mai are rost catalogul pentru prezență.

Înlocuiți războiul c-un braț de lăcrămioare,
principiul fundamental neînțeles ne doare,
ocrotiți comorile în voaluri de mireasă,
dar lăsați o bucurie să aibă-n mine casă!

Am să-mpart iubiri pe neofilite petale
cu lumini de trandafiri pe aleile tale,
iar când am să rămân pe ale naiului șoapte
mă ascund fără inimă într-un azil de noapte.