mi-am frământat umbra
făcusem din ea un urcior fără gură
mă temeam că va urla va scrâșni va mușca
din câtă lumină mai aveam în oase
și carnea mi-o topisem în vâscoasa ei privire


ce nesocotință în palmele mele râzând
ce hilar

mi-am pictat umbra
n-am mai suportat prelingerea ei
neagră hâdă păgână urâțenia pământului
cocoțată pe nuiele de vis
mă biciuia cu nesaț și în nesomn crud mă sufoca


ce incoloră făptură mai sunt îi zic
ce opacă


mi-am cântat umbra în marș funebru
ermetică orgă fără acorduri cu mine fiind
am luat vitraliile și le-am înmormântat
la suprafața cerului noros
șuierând fantome cu o notă mai fals


ce destine dezacordate au oamenii seci
ce surzi


mi-am dansat umbra în paso doble
ucigașă pasiune în natură vie
pe-o scenă prea strâmtă pentru un poet
calcă pe poante și ultima lui balerină
lumina se stinge pe voaluri amare deșarte


ce măști ai tu umbră, întreb?
ce om?